GUEST POST: CARE ESTE CALEA TA?
0
 

Paula Godeanu este specialist in Resurse Umane, cu peste 10 ani experienta in companii romanesti si multinationale de top, in domenii precum recrutare, evaluare, training, consiliere in cariera si dezvoltare organizationala.
In urma cu 2 ani a pus bazele proiectului “Traieste-ti propria creatie”, prin intermediul caruia, alaturi de alti specialisti, ofera servicii de dezvoltare personala si consiliere in cariera.
Contact: paula.godeanu@yahoo.com

 

Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Îți amintești, cu siguranță, veșnica întrebare a adulților „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Răspundeai entuziast, cu ochii sclipitori, visând chiar de pe atunci la porțile pe care le puteai deschide printr-un simplu act de voință… actriță, pompier, aviator, balerină, pilot de curse… pe atunci puteai fi orice ai fi vrut tu să fii, pentru că tot universul era al tău.

Crossroad in lavender meadow and with tree alone

Credit FOTO

De cele mai multe ori, entuziasmul pierea brusc când primeai răspunsul părinților: „Ce meserie e asta? O sa mori de foame”. Sau când te condiționau: “Prostii, trebuie să fii avocat ca tata sau medic ca bunicul!”. Ori când le cântai păpușilor, iar cei din jur te întrebau: “Nu-i așa că vrei să fii cântăreață când vei fi mare?”. De parcă tu nu erai deja cântăreață prin simplu fapt că îți plăcea să cânți.

Și uite așa, încet încet, steluțele din priviri s-au stins, ți-ai încuiat visurile și le-ai uitat pe o etajeră veche, plină de praf, lăsând pe umerii părinților sau ai societății una din cele mai importante decizii din viața ta. Ai mers la liceul indicat, ai urmat facultatea aceea bună care îți oferă mari șanse pe piața muncii, te-ai angajat într-o corporație renumită și îți construiești o carieră de succes, jonglând printre obiective și deadline-uri, chiar daca, de cele mai multe ori, ajungi acasă când copilul tău deja doarme și apuci să-i dai doar un sărut pe frunte.

Un studiu din 2012, realizat de Samsung Electronics, împreuna cu D&D Research, arăta că “74% din românii care au absolvit o instituție de învățământ superior, nu sunt mulțumiți de profesia aleasă. De asemenea, 80% dintre absolvenți lucrează în alt domeniu decât acela în care s-au pregătit, iar majoritatea absolvenților nu-și găsesc un serviciu după finalizarea studiilor”. Din ce în ce mai puțini tineri își permit luxul de a-și alege viitorul visat și care nu e pe placul “pieței muncii”, punând pe primul loc nevoile societății și avantajele materiale. Lucru pe care l-am făcut și noi, poate, într-un anumit moment din viață.

Când e momentul pentru o schimbare?

Orice schimbare se produce, mai întâi, în interior, iar acțiunile noastre produc, la rândul lor, schimbări în lumea din jur. Totul începe cu acele întrebări existențiale care ne urmăresc: “Cine sunt eu cu adevărat? Îmi place ceea ce fac? Dacă aș fi ales altceva? Ce să fac pentru a avea mai mult timp pentru mine și familia mea?”. Uneori, propriul copil este acela care ne motivează în a schimba ceva, alteori e o nevoie stringentă, fără să știm neapărat de unde vine și care nu ne dă pace până nu trecem la acțiune.

La sfârșitul anilor ’90, renumiții specialiști canadieni în consilierea carierei, Poehnell și Amundson, introduc conceptul de careercraft, care exprimă metaforic capacitatea fiecăruia dintre noi de a regândi situația actuală, de a ne reinventa pe noi înșine, de a ne re-crea destinul profesional (cariera). Conceptul se bazează pe inovație, energie creatoare, angajamente asumate, implicate în permanenta căutare de noi oportunități. Cei doi promovează imaginea clientului animat de o atitudine proactivă față de cariera sa și nu aceea pasivă de observator sau victimă a dinamicilor sociale.

Când vine timpul pentru o re-evaluare a vieții profesionale?

  • Când îți consulți agenda zilnică și observi că timpul tău și cel dedicat familiei, nu există;
  • Când „familia de la muncă” este întregul tău univers;
  • Când realizezi că există lucruri pe care salariul de manager nu le pot cumpăra;
  • Când simți că munca în sine nu-ți aduce nicio satisfacție;
  • Când trezitul dimineața începe să devină o corvoadă;
  • Când ștergi ochii înlăcrimați ai copilului tău atunci când îl lași la grădinița cu program prelungit și tot ce îți dorești e să te plimbi cu el în parc.
44__two_roads_by_capoodra

Credit FOTO

 

Ce e de făcut?

Primul pas e o discuție sinceră cu noi, în care să analizăm situația prezentă, să decidem ce e bun și merită păstrat, care sunt lucrurile la care ne dorim să renunțăm și să ne stabilim obiective pe termen lung. Important e să renunțăm la prejudecățile de tipul „voi muri de foame” și să ne amintim că există întotdeauna o cale. De cele mai multe ori, simplul act de a ne concentra pe identificarea căii, duce la primirea acelor răspunsuri de care avem nevoie.

Nu este niciodată prea târziu pentru un nou început în viața noastră. Forța schimbării vine din depășirea acelor temeri de ceea ce am crezut până acum despre noi că nu putem face.

Schimbarea presupune întotdeauna un proces de introspecție, o analiză a ceea ce ne dorim cu adevărat, a ce ne place să facem sau ne-a plăcut odinioară, a acelor aspecte din noi înșine care trebuie cizelate.

Apelează la un specialist în consiliere vocațională și orientarea carierei, atunci când simți nevoia unui demers structurat și vrei să scurtezi pașii până la îndeplinirea obiectivelor profesionale. Un consilier cu vocație și experiență te va ajuta să-ți cunoști mai bine interesele profesionale, prin descoperirea resurselor proprii și te va orienta eficient în piața muncii, astfel încât alegerea profesională corectă să fie generatoare de satisfacții personale.

 

“Lucrul cel mai important este să fii gata în orice moment să sacrifici ceea ce eşti pentru ceea ce ai putea deveni”

Charles Dickens